quarta-feira, 9 de março de 2011

Johann Strauss II-Tales from the Vienna Woods



Johann Strauss (germană Johann Strauß) (n. 25 octombrie 1825 în St.Ulrich, azi parte a Vienei - d. 3 iunie 1899, Viena) a fost un compozitor austriac, fiul lui Johann Strauß (tatăl).

Îşi face ucenicia muzicală sub atenta supraveghere a tatălui său. Debutează ca dirijor la 19 ani, stârnind admiraţia celor din jur. Presa îi remarca talentul, iar admiratorii şi prietenii lansează sloganul: "Noapte bună Lanner, bună seara, Strauss-tatăl, bună dimineaţa Strauss-fiul !".

Cutreieră lumea cu orchestra sa, având un succes răsunător. În anii 1846-1847 a efectuat turnee în Ungaria, Transilvania şi Ţara Românească. Paralel cu activitatea concertistică, desfăşoară o prodigioasă activitate de creaţie, dând valsului, printr-un colorit orchestral foarte bogat, o valoare artistică deosebită. Dintre cele peste 140 de valsuri, create de el, unele şi-au câştigat celebritatea: "Dunărea albastră", "Viaţă de artist", "Sânge vienez", "Vals imperial", "Poveşti din pădurea vieneză", "Vin, femei şi cântec",„Vocile primăverii

La îndemnul prietenilor şi al compozitorului francez Jacques Offenbach, care vine la Viena în anul 1864, să-l cunoască personal, acesta abordează genul operetei. În anul 1871 are loc premiera primei operete "Indigo und die 40 Räuber", urmată, în 1873, de "Carnavalul de la Roma". Perioada de aur a operetei vieneze este inaugurată de "Liliacul". Valsul este motivul de bază în ţesătura muzicală a operetelor sale. Reprezentant de frunte al operetei clasice vieneze, el se află şi astăzi în conştiinţa publicului iubitor al acestui gen.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Johann_Strauss_II

http://en.wikipedia.org/wiki/Johann_Strauss_II

Nenhum comentário:

Postar um comentário